Chestionar negociere CCM sector de activitate

Dragi colegi,

Alături de sindicatele membre ale Federaţiei Sindicatelor din Asigurări şi Bănci (FSAB) suntem pregătiţi să declanşăm negocierea CCM la nivel de ramură!

Chestionar negociere CCM ramura: click aici

FSAB urmăreşte stabilirea unor drepturi minime, care vor sta la baza negocierii CCM la nivelul companiilor, după cum urmează:
– Program de muncă de 8 ore şi program de lucru cu publicul de 7 ore şi 30 de minute
– Stabilirea unui salariu minim la nivel de ramură cu 30% mai mare decât salariul minim pe economie
– Programe de reconversie profesională şi recalificare pentru păstrarea angajaţilor în cadrul sectorului
– Stabilirea unei pauze de masă cu închiderea unităţii
– Stabilirea unui număr minim de salarii compensatorii în cazul concedierii
– Stabilirea unui timp alocat formării profesionale continui în cadrul programului de lucru

Veţi regăsi aceste revendicări în chestionarul din atasament pentru ca toti salariatii din sistem să isi poata exprima opinia cu privire la importanţa fiecăreia dintre ele. Priorităţile noastre vor da greutate şi legitimitate echipei de negociere a FSAB.

 Chestionarul se poate completa:

  • Fie pe site la adresa fsab.ro/chestionar-ccm-sector
  • Fie prin completarea electronica a fisierului pdf atasat acestui mesaj, urmata de validare si trimitere. Pentru completare trebuie sa deschideti chestionarul cu programul Adobe Reader.
  • Fie prin completarea de mana, urmata de scanarea si trimiterea lui la adresa de e-mail 100000@fsab.ro

 

SIBCR

SIBCR este sindicatul salariatilor din Grupul BCR. Cu o vechime de peste 33 de ani, SIBCR a jucat rolul de mediator in raporturile dintre angajati si patronat, a conceput programe de educatie, dezvoltare personala si networking cu obiectivul asumat de a sprijini evolutia personala si profesionala a membrilor sai, ofera asistenta juridica si financiara in situatii critice cu care se confrunta cei din organizatie si este.

Recent Posts

Negociere AA la CCM în BCR Leasing IFN SA

Dragi colegi, Vă informăm că SIBCR a transmis oficial către BCR Leasing IFN SA revendicările formulate în cadrul procesului de… Read More

2 zile ago

Întâlnirea Consiliului de Coordonare al FSIF

Între 19 și 21 martie 2026, membrii Consiliului de Coordonare al FSIF s-au întâlnit să pună la punct direcțiile strategice… Read More

4 săptămâni ago

FSIF și UNI Europa susțin consolidarea negocierii colective în sectorul bancar din România

Federația Sindicatelor din Industria Financiară (FSIF) a participat la o întâlnire de lucru dedicată consolidării dialogului social la nivelul sectorului… Read More

o lună ago

Un pas decisiv pentru viitorul angajaților din sectorul bancar

În data de 11 martie 2026, am deschis un proces esențial pentru viitorul angajaților din sectorul bancar: negocierile pentru Contractul… Read More

o lună ago

Liderii SIBCR, împreună pentru colegii din BCR – negocierea Actului Adițional la CCM

Vocea angajaților BCR a răsunat cu putere și claritate. Liderii de sindicat s-au reunit într-o nouă sesiune decisivă de negocieri,… Read More

o lună ago

SIBCR – Polița de Asigurare Accidente Membrii de sindicat

Polița de Asigurare Accidente – activă din 1 martie 2026 Uneori nu ne gândim la astfel de lucruri.Până când viața ne… Read More

2 luni ago

Afiliere

GDPR

Din 1992 Sindicatul Salariatilor Grupului BCR: BCR, BCR Leasing, BCR BPL

Facebook