Sursa: Cartel Alfa:
Salariații din România au nevoie de o lege care să reafirme dreptul lor la o viață decentă și să operaționalizeze conceptul de trai decent prevăzut în Constituția țării. Tot conform Constituției, România este un stat social, iar caracterul social este și trebuie să fie reflectat în actele legislative și politicile publice concrete care conferă substanță și conținut concret acestei prevederi constituționale, precum e legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar.
Legea prevede corelarea salariului minim cu coșul minim pentru un trai decent, a cărui structură este cuprinsă în anexă, iar valoarea sa va fi calculată anual, potrivit legii, de Institutul Național de Statistică. Această corelare nu presupune obligativitate pentru Guvern, însă coșul minim de consum va fi un indicator important în stabilirea și fundamentarea salariului minim.
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulți și doi copii, calculat pentru luna Septembrie 2019 este de 6954 lei pe lună. Valoarea coșului pentru o familie de doi adulți și un copil este de 5708 lei pe lună, pentru o familie de doi adulți fără copii este de 4262 lei pe lună, iar pentru o persoană adultă singură este de 2621 lei pe lună. (https://bit.ly/38ZpwOX)
Legea este rezultatul unui demers al #Campaniei#ViațășiMuncăDecentă, din care face parte și #CartelALFA, alături de un grup de organizații și oameni politici cu preocupări sociale.
Dragi colegi, Vă informăm că SIBCR a transmis oficial către BCR Leasing IFN SA revendicările formulate în cadrul procesului de… Read More
Între 19 și 21 martie 2026, membrii Consiliului de Coordonare al FSIF s-au întâlnit să pună la punct direcțiile strategice… Read More
Federația Sindicatelor din Industria Financiară (FSIF) a participat la o întâlnire de lucru dedicată consolidării dialogului social la nivelul sectorului… Read More
În data de 11 martie 2026, am deschis un proces esențial pentru viitorul angajaților din sectorul bancar: negocierile pentru Contractul… Read More
Vocea angajaților BCR a răsunat cu putere și claritate. Liderii de sindicat s-au reunit într-o nouă sesiune decisivă de negocieri,… Read More
Polița de Asigurare Accidente – activă din 1 martie 2026 Uneori nu ne gândim la astfel de lucruri.Până când viața ne… Read More