Dragi colegi,

Negocierile pentru viitorul Contract Colectiv de Munca au ajuns la final.

Adela Badescu: Multumesc din suflet pentru efortul depus pentru in aceasta perioada, atat echipei de negociere cat si a tuturor colegilor care s-au implicat activ in negocieri si au fost prezenti la intalnirile noastre. Ca de fiecare data am tinut sa avem o negociere participativa, implicand cat mai multi colegi din toata tara. Este bine de retinut ca pentru fiecare intalnire de negociere au fost parcursi cumulat aprox. 14.000 de km.

Am preluat toate raspunsurile primite de la voi si la sfarsitul acestei saptamani, impreuna cu echipa de negociere a BCR am stabilit cadrul final al noului CCM. In plus am initiat o serie de discutii pentru alte viitoare beneficii legate de loialitate si vechime (vom reveni cu detalii).

Ca de fiecare data, colegii prezenti au avut oportunitatea de a discuta si clarifica elementele suplimentare ce vor fi integrate in noul CCM.

Beneficii noi adaugate in viitorul CCM:

  • Suma suplimentara majorata.
  • Majorarea valorii cadourilor in bani (Paste, 1 Iunie, Craciun) majorata.
  • Acordarea unui cadou in valoare de 300 lei salariatelor BCR, cu ocazia zilei de 8 martie.
  • Majorari salariale:
    • Pilonul I: majorarea automata a salariului minim.
    • Pilonul II: majorarea automata a salariilor in baza unei matrice.
  • Pentru anul 2023 vom negocia alocarea unei suma suplimentara din fondul de salariu.
  • Acordare ajutor de deces și pentru alte categorii de persoane (e.g. partenerul (partenera), părinţii soţului sau soţiei/ partenerului sau partenerei, părinții vitregi, frații/ surorile, bunicii salariatului).
  • Toate celelalte beneficii existente vor fi mentinute in noul Contract Colectiv de Munca.

Related Posts

Translate »
#negociemimpreuna
Click aici