Acord pentru Pregătirea Profesională a Angajaților

Dragi colegi,

Cu determinare și încredere modelăm modul în care sindicatul confruntă viitorul.

Bucuresti, 18 noiembrie 2019 – Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci – FSAB, din partea sindicală și Federația Patronală a Serviciilor Financiare – FinBan și Consiliul Patronatelor Bancare din România – CPBR, din partea patronală, au semnat Acordul pentru Implementarea Proiectului de Pregătire Profesională a Angajaților, primul astfel de acord semnat între parteneri sociali din România.

 

Cel puțin 25.000 de salariați vor putea accesa o platformă de formare profesională dintr-o paletă foarte variată de cursuri.

Astfel, salariații băncii vor beneficia gratuit de 500 de cursuri de formare profesională centrate pe 3 teme care abordează tehnologia digitală și anume:

*Abilități Digitale

*Colaborarea prin canale digitale 

*Satisfacția și abordarea clienților în contextul digitalizării.

„Acordul este o premieră în Romania la nivelul oricărui sector de activitate economică”, a declarat și domnul Sergiu Manea, Președintele BCR/CPBR. La randul său, Președintele FSAB, domnul Paraschiv Constantin, a punctat faptul „discuțiile privind acest acord s-au desfășurat pe parcursul întregului an, iar acesta este nu doar urmarea firească a Contractului Colectiv de Munca inițiat la nivel sectorial și aplicabil la nivel de grup de bănci, ci și o consecință practică a acestuia”. 

In data 20 noiembrie vom avea o noua intalnire de negociere a CCM.

Cu ganduri bune,

Echipa SIBCR

SIBCR

SIBCR este sindicatul salariatilor din Grupul BCR. Cu o vechime de peste 33 de ani, SIBCR a jucat rolul de mediator in raporturile dintre angajati si patronat, a conceput programe de educatie, dezvoltare personala si networking cu obiectivul asumat de a sprijini evolutia personala si profesionala a membrilor sai, ofera asistenta juridica si financiara in situatii critice cu care se confrunta cei din organizatie si este.

Recent Posts

Negociere AA la CCM în BCR Leasing IFN SA

Dragi colegi, Vă informăm că SIBCR a transmis oficial către BCR Leasing IFN SA revendicările formulate în cadrul procesului de… Read More

o zi ago

Întâlnirea Consiliului de Coordonare al FSIF

Între 19 și 21 martie 2026, membrii Consiliului de Coordonare al FSIF s-au întâlnit să pună la punct direcțiile strategice… Read More

4 săptămâni ago

FSIF și UNI Europa susțin consolidarea negocierii colective în sectorul bancar din România

Federația Sindicatelor din Industria Financiară (FSIF) a participat la o întâlnire de lucru dedicată consolidării dialogului social la nivelul sectorului… Read More

o lună ago

Un pas decisiv pentru viitorul angajaților din sectorul bancar

În data de 11 martie 2026, am deschis un proces esențial pentru viitorul angajaților din sectorul bancar: negocierile pentru Contractul… Read More

o lună ago

Liderii SIBCR, împreună pentru colegii din BCR – negocierea Actului Adițional la CCM

Vocea angajaților BCR a răsunat cu putere și claritate. Liderii de sindicat s-au reunit într-o nouă sesiune decisivă de negocieri,… Read More

o lună ago

SIBCR – Polița de Asigurare Accidente Membrii de sindicat

Polița de Asigurare Accidente – activă din 1 martie 2026 Uneori nu ne gândim la astfel de lucruri.Până când viața ne… Read More

2 luni ago

Afiliere

GDPR

Din 1992 Sindicatul Salariatilor Grupului BCR: BCR, BCR Leasing, BCR BPL

Facebook